Aşezările aromânilor

Originea satelor macedoromâne este relativ modestă. La început aşezările erau formate din colibe sau călive care în ansamblul lor compuneau mici cătune . Acestea erau datorită vitregiilor timpurilor şi ale spaţiului locuit de aromâni mai multe la un lor , sub conducerea unui celnic şi prin urmare păstorii puteau rezista bandelor de hoţi.
Tradiţia vechilor cătune se mai păstrează şi astăzi , cristalizată în structura noilor sate şi comune . Ca exemplu , în spaţiul locuit din Peninsula Balcanică de către aromâni , comuna Perivoli este formată din cinci cătune (Bituli , Căriţa , Privoli , Bănişa şi Călivele ) sau comuna Turia care la rîndul ei este formată din patru cătune ( Codru , Căldăroasa , Scorun , Turia ) . In alte părţi vechile cătune au rămas în apropierea satelor iniţiale cu casele ( colibele) lor părăsite într-o adunătură de ruine. Aceste aşezări erau foarte modeste din pricina ocupaţiei de bază a aromânilor care implica o viaţă seminomadă de păstori.
La separaţia ramurii din sud de cea nord-dunăreană aromânii puteau alege şesul sau muntele însă au ales muntele din două motive esenţiale : a. fiind păstori aveau nevoie de păşuni şi de locuri bune de păşunat , departe de căile de comunicaţie şi b. În viaţa lor intrau femeile şi copii care trebuiau ocrotiţi de atacurile bandelor de hoţi , averile celor mai înstrăriţi neputînd fiind apărate decât în locuri sigure.(136)
Curios este faptul că idiomurile care definesc sat şi cătun nu sunt împrumate de la români ci din gracă sub forma „hoară , călivi „ aşezările păstorilor aromâni găsindu-se de obicei în munţii din centru şi sudul Albaniei de astăzi dar şi în Grecia ( Munţii Pindului ).Ca poziţionare aşezările se găseau în spatele unor blocuri masive de stîncă sau în văile înguste ale munţilor abrubţi , adesea lîngă un izvor , ceea ce-i conferea aşezării respective un aer de fortăreaţă , uneori locuinţele neavînd în faţă decât o prăpastie adîncă. (137 ) Aromânii locuiau însă şi în case spaţioase , construite din piatră , cu multe încăperi şi prevăzute cu etaj , acestea găsindu-se pe pantele munţilor şi este de remarcat faptul că odată cu înălţimea creştea şi grosimea zidului.
Aceste locuinţe au puţine ferestre , nu prea mari dar mai toate casele au la etaj cîte un balcon.Aromânii nu cunosc bordeiul ca vecinii lor albanezii care îl folosesc la fel ca românii nord-dunăreni.
Împărţirea încăperilor în casă este bine definită , ea fiind aceeaşi la toţi macedoromânii cu excepţia fărşeroţilor care locuiau demult în colibe sau corturi însă nu în bordeie. La etaj , în mijloc se află o încăpere mare , un fel de sală care este prevăzută cu o fereastră în partea opusă intrării , intrarea făcîndu-se prin intermediul unei scări care face legătura între parter şi etaj scara neavînd mai mult de patru – cinci trepte construite din piatră cioplită. De o parte şi de alta a salonului sunt dispuse cîte două camere de fiecare parte , ele fiind dormitoare dintre care unul este păstrat în permanenţă pentru oaspeţi. La parter , în mijloc , se găseşte o cameră mare , un fel de cameră de zi în care se află un război de ţesut şi un cămin sau o vatră în jurul căreia iarna se strînge întreaga familie. Vara sunt ocupate camerele de la etaj iar în timpul iernii camera de la parter. Dacă familiile sunt numeroase ei ocupă în timpul anului toate camerele . Celelalte încăperi de la parter servesc ca depozite de lemne şi alimente.
Camera rezervată oaspeţilor avea o curăţenie desăvîrşită ca dealtfel întreaga casă. Era camera cea mai frumos mobilată pe pereţi şi pe jos găsindu-se velinţe şi carpete ţesute în casă.
Pardoseala camerelor era din lemn şi nicidecum din lut.(138) recunoscută fiind curăţenia caselor aromânilor.
Aşa cum precizam existau la aromâni si colibele una avînd o lungime de aproximativ cinci – şase metri în diametru şi o înălţime de maximum trei metri din vîrf pînă la sol , părţile laterale fiind foarte joase , uneori atingînd înălţimea unui stat de om. Ca material de construcţie sunt crengile de lemn care sunt împletite cu paie , pereţii avînd o grosime de 15 – 16 cm. Ca mobilier putem spune că acesta era foarte redus constituindu-se din cîteva ţoale de învelit ( velinţe ) , oale casnice , etc. Pe jos pămîntul bătătorit simplu (139 )
Mai simple erau corturile păstorilor fărşeroţi care erau făcute dintr-o ţesătură impermeabilă din păr de capră şi lînă de oaie , o bucată avînd lungimea de 4 –5 m. şi lăţimea de 2 m. , cortul construindu-se cu ajutorul a patru ţăruşi mai mici care se înfig în pămînt în patru colţuri la o distanţă de 2 m. unul de celălalt , în mijloc fiind doi pari din lemn în formă de „V” cu deschiderea în jos , fiecare cort fiind desenat distinct pentru a se deosebi comunităţile din care făceau parte păstorii una de cealaltă (140) .